889.
Te-am lăudat din buze, Doamne
Te-am lăudat din buze, Doamne,
și Ți-am cântat frumos cândva,
era atât avânt în toate,
doar suflet prea puțin era.
Știam să spun cuvinte nalte,
cu grai smerit și grav știam,
aveam atâtea-n rugăciune,
doar suflet prea puțin aveam.
Primeam cu drag să-mi vii în casă
și chiar să stai la masa mea,
aveai loc larg în toate-a' mele,
doar sufletul prea strâmt l-avea.
Cu largă mână, zeciuiala
și darul la altar duceam,
Îți dam atât din toate-a' mele,
doar suflet prea puțin Îți dam.
...Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.
Și-atât aș vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nșelat cândva,
să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ți dărui și-altceva.