891.
Adevărul, când îl ai
Adevărul, când îl ai,
se cunoaște-n ochi și-n grai
- când îl ai, când îl ai,
că-s privirile senine,
fără teamă, nici rușine
- când îl ai, când îl ai.
Adevărul când îl ții,
drept te duci și drept revii
- când îl ții, când îl ții,
nu ți-s căile sucite,
ci-s curate și sfințite
- când îl ții, când îl ții.
Adevărul când trăiești,
strălucești oriunde ești
- când trăiești, când trăiești;
chiar de-ai fi-aruncat în tină,
viața ta va fi lumină
- când trăiești, când trăiești.
Adevărul când îl spui,
n-avea frica nimănui
- când îl spui, când îl spui,
orișicine-ar fi să-l știe,
apără-l cu vrednicie
- când îl spui, când îl spui.
Adevărul când îl nalți,
fii lumină celorlalți
- când îl nalți, când îl nalți,
căci oricine-ai fi, oriunde,
Adevărul nu te-ascunde
- când îl nalți, când îl nalți.
Adevărul când iubești,
asculta-l-vei până ești
- când iubești, când iubești,
cât îl vei urma, întruna,
el ți-e crucea, el cununa
- când iubești, când iubești.