917.
Pleacă-mi ochii, Doamne, până la pământ
Pleacă-mi ochii, Doamne, până la pământ
și adânc smerește-mi sufletul înfrânt,
până voi cunoaște cât Te-am întristat
când cuvântul unic, Doamne, mi-am călcat.
Nu-mi lăsa odihnă duhului zdrobit
până va cunoaște ce mult Ți-am greșit,
până o să-mi plângă îndeajuns de-amar,
să se-nvrednicească de iubirea-Ți iar.
Și-apoi ține-mi, Doamne, duhul înfrânat,
să nu-mi tragă trupul iarăși în păcat.
Ține-mi trează grija dragostei mereu
cât e cursa-ntinsă pe tot drumul meu.