930.
Mai cheamă-mi, Iisuse, al meu duh zdrobit
Mai cheamă-mi, Iisuse, al meu duh zdrobit,
să verse șiroaie de lacrimi
și spală-l, Iisuse, de tot ce-a trăit
prin negura nopții de patimi;
mai dă-mi pocăință în sufletul meu,
dă-mi har și credință deplină,
smerenie sfântă mai dă-mi Tu mereu,
să umblu pe căi de lumină...
Mai iartă-mi, Iisuse, tot cât Ți-am greșit,
că nu este om fără vină
și-nvăluie-mi dulce tot duhul zdrobit
și-n pacea iertării-l alină.
Mai dă-mi o speranță în sufletul meu
și-mbracă-mă-n haina-nnoirii,
și ia-mă cu Tine, Iisuse, la greu,
să scap de ispitele firii.
Mai lasă-mi, Iisuse, suspinul trudit,
plecat în genunchi să Te cheme,
mai iartă-mi, Iisuse, piciorul greșit
și-ndreaptă-i umblarea prin vreme.
Mai dă-mi o lumină în sufletul meu
din sfânta și dreapta credință,
unește-mă veșnic, Iisus-Dumnezeu,
cu Marea și Sfânta-Ți Ființă.