931.
Prin întunericul din lume, atâta vreme-am rătăcit
Prin întunericul din lume, atâta vreme-am rătăcit,
dorind să aflu fericire, dar în zadar, că n-am găsit.
De lumea rea și pierzătoare, să m-alipesc eu am căutat,
dar n-am găsit nici mângâiere, nici adăpost nu mi-am aflat.
Prin focul lumii învrăjbite, căutai să-mi stâmpăr setea mea,
dar numai arșiță și chinuri, și lacrimi am aflat în ea.
De bunurile-i trecătoare, eu, Doamne, ochii mi-am legat,
dar tot flămând și gol rămas-am și-am plâns cu sufletul uscat.
De amăgirile-i viclene, eu m-am lăsat, Iisuse-atras
și câte lumea nu-mi promise, dar ce-ntristare mi-a rămas...
Dar azi, Iisuse, vreau, din lume, să-ntorc și Ție să-Ți slujesc,
că lumea-i numai chin și jale, dar Tu mi-ai dat tot ce-mi doresc.