961.

Eu nu vreau să nu mor în lupte

Eu nu vreau să nu mor în lupte și nici să gem, oriunde-aș sta, ci vreau cu cât mai multe roade s-ajung la biruința Ta. Refren: Ajută-mă să-Ți dau iubirea care-o vreau, să vin în fața Ta cum Tu, Iisus, m-ai vrea, cum Tu, Iisus, m-ai vrea, să vin în fața Ta; să vin în fața Ta cum Tu, Iisus, m-ai vrea. Eu nu vreau să nu dau tot prețul cu care simt că-Ți sunt dator, ci vreau senin să-mi fie totul în clipa-n care am să mor. Eu nu vreau să n-ajung în flăcări cât încă am un rău ascuns, ci vreau la orice judecată să dau un sfânt și-un drept răspuns. Eu nu vreau să resping mustrarea nici unor ochi, nici unui glas, ci vreau să pot umbla-n lumină cu orice gând, cu orice pas. Eu nu vreau să n-ascult cuvântul, chiar când mi-l spune cel mai mic, ci vreau din marea carte albă să nu mă-nvinuie nimic.