962.
Să nu pot izgoni din mine
Să nu pot izgoni din mine
nimic din dorul neuitat
ce, cu cântări și cu suspine,
atât de-adânc mi le-am legat.
Să nu-i uit nici o clipă sfântă,
să nu-i pierd nici un strop din har,
să nu-i las nici o zare-nfrântă
și nici un pas pierdut măcar.
Să nu zac unde cad vreodată,
ci să mă scol grăbit, spălând
cu lacrimi urma vinovată,
mai hotărât să-nving luptând.
Să plec grăbit de orișiunde
văd că Hristos este-alungat,
să mă-ngrozesc de tot ce-ascunde
vreo-ngăduință spre păcat.
Să-mi ard în focul necruțării
orice păcat, din rădăcini,
să merg pe calea înfrânării
oricât mi-ar fi de grea de spini.
Să mă frământ de-orice durere,
să ard pentru-al oricui păcat,
să plâng pentru-a oricui cădere
- dacă-s creștin adevărat.